24/04/2024

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Am făcut avort, iar sentimentul de vinovăție încă mă bântuie”

De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Mă numesc Corina și am 32 de ani, iar de 8 ani sunt căsătorită. Avem împreună doi copii, gemeni, de 7 ani. Frumoși, cuminți, lumina ochilor mei. În urmă cu doi ani, am rămas din nou însărcinată, iar de atunci, parcă s-a rupt ceva între noi. A zis că nu mai vrea să audă de încă un copil, că doi îi sunt de ajuns, că nu mai vrea să stea să schimbe scutece, să stea noaptea treaz, dacă plânge. Am rămas șocată. Niciodată nu l-am mai auzit vorbind astfel. Cu cei doi copii pe care îi avem s-a purtat mereu ca un tată model. Dar când i-am zis că urmează să-l avem pe al treilea… Nu știu… Parcă nu mai era același om… M-a amenințat că dacă îl nasc, mă lasă să-l cresc singură. Deși niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să fac asta (sunt o femeie foarte credincioasă, merg frecvent la biserică, mă rog în fiecare zi), din cauza atitudinii sale și de teama de a nu mă părăsi, am făcut avort.

Au trecut doi ani de atunci, dar sentimentul de vinovăție încă mă bântuie. Oare am luat decizia bună? Dar dacă nu renunțam la sarcină, mă trezeam singură cu trei copii… Din acel moment, relația dintre noi s-a stricat, iar asta au observat și copiii noștri, care ne întreabă deseori dacă mami și tati sunt bine, dacă o să se despartă. Nu știu ce să mai fac cu el. Nu vreau să-mi pierd căsnicia, dar nici să trăiesc așa cu el nu pot. Ajută-mă, te rog, cu un sfat.

Adela răspunde:

Dragă Corina,

Spui că ești femeie credincioasă, că mergi la biserică, prin urmare o să înțelegi dacă o să-ți spun că e foarte bine ca femeia să asculte de bărbat, dar înainte de bărbat ar fi de preferat să asculte de Dumnezeu. Poate, dacă tu ai fi refuzat să faci avort, Dumnezeu te-ar fi ajutat cu trei copii. Suferința ta este răspunsul la încercarea pe care tu nu ai trecut-o. Sfatul meu, oricât de neobișnuit ar părea pentru alții, este să te duci și să te spovedești, să ceri un canon și să te rogi sincer să fii iertată. Dacă reușești să ai inima curată și să te căiești sincer – pentru că, după cum știi, avortul este un păcat în ochii lui Dumnezeu – s-ar putea să constați că lucrurile se îndreaptă de la sine. Iar acest bărbat care te învață la rău va primi și el ceea ce i se cuvine. Altădată să fii mai fermă și, dacă tot îți place să spui că ești o ființă care crede în Dumnezeu, să crezi cu adevărat. Iar soțului tău să-i reamintești că tu nu poți rămâne gravidă fără contribuția lui. Dacă nu mai vrea copii, să învețe să se înfrâneze. Sau măcar să folosească prezervativ.

Post-ul Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Am făcut avort, iar sentimentul de vinovăție încă mă bântuie” apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *