18/04/2024

Criza din Siria, dezbătută intens la reuniunea G7 | Ideea de a sancționa Rusia în urma atacului chimic din Siria, respinsă

Miniștrii de externe ai statelor membre G7, cele mai industrializate țări din lume, au dezbătut intens criza din Siria, în cadrul reuniunii din Italia. Ei nu au ajuns însă la un acord cu privire la impunerea unor sancțiuni Rusiei și Siriei, așa cum propusese Marea Britanie, în urma atacului chimic, relatează BBC News.

Miniştrii de Externe ai statelor membre G7 au încercat să ajungă la o poziţie comună cu privire la conflictul din Siria înainte ca secretarul de Stat american Rex Tillerson să se ducă la Moscova şi să încerce să-i convingă pe ruşi să-l abandoneze pe aliatul lor sirian. De altfel, șeful diplomației americane a plecat la scurt timp după încheierea întâlnirii către capitala rusă.

Ei au respins ideea de a sancționa comandanţi militari ruși de rang înalt în urma atacului chimic din Siria, așa cum propusese Marea Britanie. Miniștrii de externe ai statelor membre G7 au căzut de acord, la unison, că nu există o soluție la criza siriană cu președintele Bashar al-Assad la putere.

Ministrul italian de externe Angelino Alfano, gazda reuniunii, a declarat că miniştrii vor să convingă Rusia să exercite presiuni asupra preşedintelui al-Assad. ”Noi nu trebuie să pedepsim Rusia (şi s-o punem) la colţ”, a declarat Alfano.

”Noi credem că ruşii au pârghia de care este nevoie pentru a exercita presiuni asupra lui al-Assad şi a-l face să-şi respecte angajamentele cu privire la încetarea focului”, a adăugat şeful diplomaţiei italiene.

Criza siriană a revenit în atenția internațională în urma atacului chimic de săptămâna trecută, soldat cu 89 de morți, inclusiv zeci de copii.

Damascul neagă a comis acest atac, în urma căruia, ca ripostă, SUA au lansat, în noaptea de joi spre vineri, 59 de rachete de croazieră asupra bazei aeriene siriene de la al-Shaayrat, de unde afirmă că a fost lansat atacul.

Rusia a reacţionat cu furie după atacul american asupra Siriei, pe care l-a condamnat drept un ”act de agresiune”. Cu toate acestea Moscova îl primeşte pe secretarul de Stat american într-o vizită, în care se va întâlni cu omologul său rus Serghei Lavrov.

Înainte de a pleca spre capitala rusă, Tillerson a afirmat că ”speră” la plecarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad de la putere. ”Speranţa noastră este ca Bashar al-Assad să nu facă parte din acest viitor”, a declarat şeful diplomaţiei în faţa câtorva jurnalişti.

El va încerca să slăbească poziția Rusiei, însă acest lucru este considerat aproape imposibil, în contextul în care preşedintele sirian este aliatul-cheie al Moscovei în orientul Mijlociu, comentează BBC. Rusia a investit puternic – militar, politic şi financiar – pentru a-l menţine la putere.

G7 este reprezentat de Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Statele Unite, la acest summit au participat însă şi reprezentanţii Uniunii Europene, respectiv șefa diplomației europene Federica Mogherini.

Citește și:

Post-ul Criza din Siria, dezbătută intens la reuniunea G7 | Ideea de a sancționa Rusia în urma atacului chimic din Siria, respinsă apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Vinovații de la revolutia din 89′

Vinovații de la revolutia din 89’… Pana si noi stim care sunt vinovații, insa dc. …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *