18/04/2024

Două tinere au încercat dieta modelelor Victoria’s Secret: “Nu îi doresc asta nici celui mai mare dușman”

Două tinere au decis să încerce dieta modelelor Victoria’s Secret. Totul a durat doar patru zile, însă acestea au fost un chin pentru cele două tinere, care au documentat totul și au publicat înregistrările pe Youtube. “Nu îi doresc asta nici celui mai mare dușman”, a fost concluzia uneia dintre ele.

Modele Victoria’s Secret respectă cu sfințenie o dietă înainte de show-ul anual, care este urmărit de milioane de oameni. Detaliile privind alimentația lor în zilele premergătoare defilării au fost explicate de “îngerașul-veteran” Adriana Lima, în urmă cu ceva timp, într-un interviu.

Astfel, Adriana a mărturisit că, timp de nouă zile, ea nu consumă altceva în afară de shake-uri proteice cu pudră de ouă și aproape patru litri de apă. Apoi, cu două zile înainte de marele show, ea bea doar 3,7 litri de apă, iar cu 12 ore înainte să defileze în lenjerie intimă, nu mai consumă nimic, nici măcar apă.

Tinerele Candace Lowry și Michelle Khare au încercat să urmeze măcar parțial dietele modelelor. Se așteptau să fie dificil, însă nu atât de dificil. La începutul înregistrării, ele au spus că “nu recomandă nimănui această dietă”.

În prima zi, ele au mâncat fulgi de ovăz, albuș de ouă, felii de portocale și iaurt. La sfârșitul zilei, Candace a mâncat o cină “plictisitoare” cu broccoli, quinoa și piept de pui.

A doua zi, Michelle a început deja să se plângă că se simte foarte obosită, după o zi în care a mers la sală. În a treia zi, ea deja era într-o stare emoțională foarte proastă, după ce a consumat doar lichide.

“Această dietă este teribilă și nu îi doresc asta nici celui mai mare dușman”, a spus Michelle. La finalul experimentului, cele două tinere au căzut de-a acord că zilele în care au consumat mâncare solidă sunt un exemplu pentru o “alimentație sănătoasă”. Cu toate acestea, zilele în care au consumat doar lichide sunt “despre supraviețuire”, a punctat Michelle, care a spus că a avut probleme cu somnul, iar acestă dietă nu ar putea fi urmată timp de nouă zile.

“Nu este o modalitate sănătoasă pentru a pierde din greutate și mi se pare straniu. Nicio persoană obișnuită nu ar trece prin așa ceva, iar modele ar trebui să reprezinte oamenii care cumpără haine”, a concluzionat ea.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Fosta soție a lui Andrei Gheorghe, mesaj cutremurător după moartea acestuia. “Iubitul meu care nu mai ești aici…”

Fosta soție a lui Andrei Gheorghe, mesaj cutremurător după moartea acestuia. Petruța Gheorghe a scris …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *