19/04/2024

EXCLUSIV/ ”Insula iubirii” revine cu infidelități de maximă audiență. Sărut între… două concurente, chiar de a doua zi

Al treilea sezon al reality show-ului, „Temptation Island – Insula iubirii”, se anunță de-a dreptul incendiar.

De luni, audiența se va face… fără inhibiții la Antena 1, iar cele cinci cupluri care își vor expune viața, alegerile, încrederea în ei înșiși și în parteneri timp de 24 de ore, pe parcursul a 20 de zile, se vor sparge unul câte unul. Iar bilanțul scenelor hot este fără perdea.

Primele două episoade aduc și primele apropieri ale concurenților de ispite, primele lacrimi, dar și primul sărut.

Odată ajunse în Thailanda, cuplurilor li se mai oferă o șansă. Concurenții nu se vor despărți de partener imediat, ci vor avea încă 24 de ore petrecute împreună, ca într-o adevărată lună de miere, în cinci resorturi de lux, cu cele mai romantice decoruri.

În prima seară de la despărțirea definitivă de parteneri, pe insula fetelor apare și primul sărut. Între două concurente.

Vor avea loc multe căderi în ispită, și pe insula fetelor și pe a băieților.

Și, în premieră, concurenții de sex masculin au o escapadă în „Cartierul Roșu” al Thailandei.

Al treilea sezon al Insulei Iubirii debutează luni, 8 mai. Cinci cupluri din cele 2.176 înscrise la casting își testează relația în noul sezon al reality show-ului „Temptation Island – Insula iubirii”. Cu atât mai spectaculos este faptul că pentru acest sezon s-au înscris concurenți nu numai din România, ci și din Anglia, Franța, Italia, Spania, S.U.A. sau Malaezia, cupluri mixte în care un partener este român și care, urmărind emisiunea, și-au dorit să se redescopere în Thailanda.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *