24/04/2024

X Factor cu 9 jurați. Ce se pregătește la Antena 1

X Factor cu 9 jurați. Antena 1 va difuza o serie de Best Of X Factor.

Din 20 aprilie, Antena 1 difuzează în fiecare joi de la 20:30 o serie Best of X Factor cu 6 ediții speciale. Paula Seling, Adrian Sînă, Mihai Morar, Dan Bittman, Cheloo, Delia, Ștefan Bănică, Horia Brenciu și Carla’s Dreams, toți cei nouă artiști care au fost, pe rând, jurați în cele șase sezoane difuzate până în prezent revin la Antena 1 în cele mai bune momente ale show-ului, dar și în filmări noi în care povestesc despre cele mai frumoase amintiri ale lor din acest show.

Cum la Best of X Factor se vor difuza momente din toate sezoanele, telespectatorii vor putea revedea cele mai reușite interpretări ale sutelor de concurenți din acești ani, se vor delecta cu cele mai amuzante replici ale juraților, dar și cu imagini memorabile desfășurate pe scenă și vor afla și ce au făcut concurenții și câștigătorii după terminarea concursului. Amfitrionii Răzvan și Dani sunt și ei prezenți cu cele mai tari faze din culisele X Factor, astfel că voia bună va fi de asemenea asigurată.

Post-ul X Factor cu 9 jurați. Ce se pregătește la Antena 1 apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *