28/03/2024

Zeci de migranți au fost prinși la granița României cu Serbia. Copii de doi ani, în grupurile care treceau ilegal frontiera

Zeci de migranți au fost prinși la granița României cu Serbia de polițiștii de frontieră. Oamenii, care provin din Pakistan și Siria, voiau să pătrundă ilegal în țara noastră pentru ca, mai apoi, să ajungă într-un stat din Vestul Europei.

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din Oravița, județul Caraș-Severin, au depistat trei grupuri de persoane, adulți și minori, care încercau să treacă ilegal granița Serbiei cu România. Oamenii nu și-au putut justifica prezența în zonă, așa că au fost duși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

Anchetatorii au stabilit că este vorba despre 23 de cetățeni și pakistanezi. Cei 20 de adulți, cu vârste cuprinse între 18 și 31 de ani, erau însoțiți de trei minori, cu vârste între doi și 17 ani. Aceștia au declarat că au încercat să treacă ilegal granița din Serbia în România pentru a ajunge în Vestul Europei.

Zeci de migranți au fost prinși la granița României cu Serbia. Voiau să tranziteze țara noastră, în drumul lor spre Occident

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Moravița și Lunga, județul Timiș, au depistat două grupuri de cetăţeni străini, în apropierea localităţilor de frontieră Moravița și Gottlob, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Este vorba despre 11 bărbați din Pakistan care au vârste cuprinse între 18 și 30 de ani. Aceștia aveau de gând să tranziteze România pentru a ajunge în Occident.

Migranții sunt cercetați pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Polițiștii de frontieră au anunțat că vor lua legătura cu autoritățile sârbe, în vederea punerii în aplicare a acordului de readmisie.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *