09/11/2024

VIDEO / Fetele de la Bambi mergeau cu colindul și aveau și manager. „Fotbalistul Costin Lazăr strângea banii”

Pasionate de muzică de la vârste foarte mici, fetele de la Bambi își amintesc că au cântat toată viața lor. Chiar și atunci când nu aveau concerte găseau un mod prin care să le cânte celor din jurul lor. De Sărbători, cele două, împreună cu fotbalistul Costin Lazăr (azi la FC Voluntari), mergeau cu colindul.

Surorile Bambi au dat vestea. "Păi lăsăm noi lucrurile așa?"

Din păcate, odată cu înaintarea în vârstă, ne preocupă cu totul alte lucruri și uităm de tot ce ne umplea copilăria de bucurie. Este și cazul fetelor de la Bambi. Raluca și Denisa își amintesc amuzate cum, atunci când erau mici, abia așteptau să meargă cu colindul, mai ales că nu erau singure, ci cu fotbalistul Costin Lazăr care le era ca un fel de manager, el fiind cel care strângea banii după cântare. „N-am mai mers de mult la colindat, dar când eram micuțe mergeam la bunici unde primeam covrigi și mere, apoi am mai crescut puțin și colindam de jur împrejurul apartamentului, în blocurile de lângă și îl aveam manager pe Costin Lazăr, fotbalistul care a fost și la Rapid. Era vecinul nostru și pentru că el avea antrenamente tot timpul și „muncea” cu fotbalul, iar noi cu muzica, nu prea ne vedeam, iar în perioada Sărbătorilor, pentru că aveam mai mult timp liber am zis să facem ceva. Noi eram cu glasul, el era cu banii. El strângea banii”, ne-a povestit Raluca.

Surorile Bambi: Raluca și Denisa Tănase zâmbesc în timp ce sunt fotografiate

Fetele de la Bambi mergeau cu colindul și luau apoi cadouri

Așa cum era de așteptat, cu ceea ce strângeau în zilele de colind, cei trei mergeau la magazin și nu-și cumpărau dulciuri, ci cadouri de Crăciun pentru părinții lor. „Cu banii nu mai știu ce făceam, dar cred că luam cadouri pentru părinți. Nu te gândi că adunam foarte mult, dar le luam lor câte ceva”, ne-a mai spus nostalgică Raluca.

VIDEO: Cosmin Nistor

FOTO: Dumitru Angelescu

CITEȘTE ȘI:

 

Post-ul VIDEO / Fetele de la Bambi mergeau cu colindul și aveau și manager. „Fotbalistul Costin Lazăr strângea banii” apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *