19/04/2024

Manele la platane? După duetul cu Bregovic, Florin Salam încearcă o nouă combinație: cântă la un festival de DJ-i

Florin Salam încearcă orice combinație, în încercarea de a găsi rețeta succesului muzical. Manelistul va participa la Festivalului internațional Outernational Days, ce se va desfășura între 7 și 9 iulie în Grădina Uranus din București.

Prezența lui pe afișul manifestării culturale a venit ca un șoc pentru mulți, fiindcă restul artiștilor care vor urca pe scenă n-au de-a face cu acest gen muzical. Până acum, și-au confirmat prezența la festival ansambluri, trupe și muzicieni din întreaga lume – Kenya, Niger, Turcia, Senegal, Liban, dar și Europa (Germania, Austria, Elveția și România) și Statele Unite ale Americii. Doug Shipton (Marea Britanie), Mazen Kerbaj (Liban), Ogoya Nengo (Kenya) și Rabih Beaini (Liban) se numără, de exemplu, printre artiști dați ca siguri până acum.

Rămâne de văzut dacă acest experiment, cu Salam strecurat printre muzicieni ce abordează cu totul altfel de genuri muzicale, va fi unul de succes. Un experiment anterior ce l-a legat pe manelist de un artist internațional, Goran Bregovic, s-a dovedit extrem de inspirat: albumul înregistrat de cei doi, “Champagne for Gypsies”, s-a vândut ca pâinea caldă. Salam n-a prea avut de câștigat, pentru că banii au intrat în buzunarul bosniacului, însă nu în banii aceștia stătea el; la vreme respectivă, s-a băgat în combinație pentru că Bregovic i-a promis să-l ia în turnee internmaționale – lucru care nu s-a întâmplat.

Florin Salam cântă la un festival de DJ-i

Alăturarea lui Florin Salam DJ-ilor internaționali racolați la Outernational Days 2e menită și să-i spele puțin imaginea manelistului, mânjită serios de scandalurile din ultima vreme. Cel mai recent s-a petrecut în SUA, unde vameșii au găsit asupra lui 100.000 de dolari nedeclarați, câștig ilicit al manelistului la cântările susținute pentru românii din America. Banii i-au fost confiscați, evident, iar manelistul s-a întors în România cum a plecat: cu cămașa de pe el.

 

 

CITESTE SI:

Florin Salam a fost reținut pe aeroportul din New York

 

Post-ul Manele la platane? După duetul cu Bregovic, Florin Salam încearcă o nouă combinație: cântă la un festival de DJ-i apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Vinovații de la revolutia din 89′

Vinovații de la revolutia din 89’… Pana si noi stim care sunt vinovații, insa dc. …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *