25/04/2024

Alexandra Nechita, Micuța Picasso, a devenit o artistă împlinită și o mămică fericită

Alexandra Nechita (31 de ani), supranumită Micuța Picasso, românca devenită celebră în SUA, datorită picturilor ei care s-au vândut cu sute de mii de dolari, este acum o femeie în toată firea, cu o familie superbă.

Plecată din România încă din copilărie, Alexandra și-a construit o viață frumoasă peste Ocean, unde locuiește alături de părinții săi, dar și cu tânăra ei familiei –  soțul Dimitri Tcarfas, un designer din Ucraina, și fiica lor Tevva, de un an.

Alexandra și Dimitri locuiesc într-o casă superbă, cu piscină și vedere de lux, ce a aparținut solistului trupei Sugar Ray. În plus, românca este foarte apropiată de părinții și bunica sa, iar vara au petrecut-o cu toții în Grecia.

alexandra nechita familie

Bunica Alexandrei și micuța Tevva, fiica artistei

Alexandra Nechita s-a mutat în SUA la 2 ani

S-a născut la Vaslui, în luna august a anului 1985, însă destinul a făcut ca, la numai doi ani, Alexandra Nechita să ajungă în Los Angeles, SUA. Nu împlinise încă 9 ani când a avut prima expoziţie personală în Biblioteca Municipală. Darul ei fusese deja remarcat de presa locală, care a numit- o atunci “micuţa Picasso”.

Emisiuni de mare audienţă, precum Sunday Morning with Charles Osgood (Cbs), Today (Nbc), Oprah Winfrey Show, au consacrat- o definitiv pe Alexandra în rândul publicului american. Cum e şi firesc, ea a devenit o mândrie a Americii şi a României, în acelaşi timp.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

O analiză completă! De ce boală suferă părinții care și-au dat fetița de 3 ani pedofililor și ce urmări vor avea aceste orori asupra copilului

Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc explică detaliat, din perspectivă psiho-medicală, tendinţele unor oameni cu deviaţii psihice …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *