20/04/2024

O femeie din Gorj a fost mușcată de câinii vecinilor. Animalele din rasa Rottweiler, care au atacat-o, sunt printre cei mai periculoși câini de luptă

O femeie din Gorj a fost mușcată de câinii vecinilor care au atacat-o din senin. A ajuns la spital, plină de răni, după ce mai mulți oameni au reușit să alunge animalele. Stăpâna celor doi câini din rasa Rottweiler a spus că regretă incidentul și că patrupedele nu au fost dresate pentru a fi agresive.

Incidentul a avut loc în comuna Fărcășești, județul Gorj. O femeie, în vârstă de 49 de ani, a fost atacată vineri de doi câini care au reușit să iasă din gospodăria vecinilor. Ana Temelie a mărturisit ca din gură de șarpe, după ce câinii din rasa Rottweiler s-au năpustit asupra ei, scrie gorjeanul.ro.

„Mă duceam să îmi iau pâine. Cum am ieșit pe poartă, câinii Rottweiler ai vecinilor mei erau la poartă. Nu am mai avut timp să reacționez. Imediat m-au și luat de picior, au dat cu mine în șanț, în canal, apoi au încercat să mă apuce de față sau de gât, mă apăram cu mâna, mi-au spintecat mâna. Am văzut că îmi curge sânge și am început să dau cu pământ din canal. Stăteam cât puteam cu spatele în canal, în apă, ca să nu mă muște de față”, a povestit femeia despre clipele în care a fost la un pas de moarte.

O femeie din Gorj a fost mușcată de câinii vecinilor. A ajuns la spital, plină de răni

Femeia spune că a avut mare noroc doi bărbați care au salvat-o.

„La un moment dat a apărut un om lângă mine, un coleg de serviciu al soțului meu care a zis că el i-a gonit. A venit apoi să mă ridice. Apoi a venit un alt coleg de serviciu. Câinii veneau înapoi. A luat un par dintr-un gard și i-a îndepărtat, după care l-au sunat pe soțul meu și el a alertat ambulanța”, a mărturisit Ana Temelie (foto), femeia atacată de câinii din rasa Rottweiler.

Stăpânii celor doi câini susțin că sunt plecați din localitate. Oamenii au luat legătura deja cu femeia care a fost sfâșiată de animale, precizând că regretă incidentul.

„Câinii erau în curte și au scăpat. Nu sunt agresivi decât cu alte animale. Sunt ținuți numai în curte, dacă văd alți câini mai sar, dar nu sunt și nu au fost crescuți agresivi. Au scăpat, posibil să se fi speriat și vecina.(…) Nu au fost niciodată probleme de genul acesta. Câinii sunt înregistrați la veterinar, au carnete de sănătate, sunt vaccinați. Când o să mă întorc la Fărcășești o să încerc să vorbim să vedem cum putem rezolva. I-am spus că îmi pare foarte rău, nu am ce să zic, să acționeze cum cred dumnealor de cuviință. E regretabil, chiar îmi pare rău. Sunt câinii mei și îi păstrez. Sunt legați în curte. Nu sunt agresivi. O să stea numai legați”, a declarat Mirela, proprietara câinilor.

Potrivit chinologilor, exemplarele din rasa Rottweiler sunt printre cei mai periculoși câini de luptă din cauza agresivității dezvoltate pentru a apăra teritoriul.

sursă foto: gorjeanul.ro

Post-ul O femeie din Gorj a fost mușcată de câinii vecinilor. Animalele din rasa Rottweiler, care au atacat-o, sunt printre cei mai periculoși câini de luptă apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Vinovații de la revolutia din 89′

Vinovații de la revolutia din 89’… Pana si noi stim care sunt vinovații, insa dc. …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *