25/04/2024

Țările calificate în finala Eurovision 2017. Șase piese sunt deja în ultima fază a concursului / VIDEO

Țările calificate în finala Eurovision 2017.  În ultima etapă a concursului sunt deja șase melodii.
La cea de-a 62-a ediţie Eurovision s-au calificat 43 de ţări, iar marele câştigător Eurovision 2017 va fi desemnat în finala din 13 mai. Ediţia din acest an va avea loc la Kiev, Ucraina.
Anul trecut, reprezentanta Ucrainei, Jamala, a câştigat competiția cu piesa „1944“. Prima ediție a concursului Eurovision a avut loc în anul 1956.
La Eurovision 2017 participă 43 de ţări, dintre care 18 concurează în prima semifinală, cea de pe 9 mai, iar 19 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, de pe 11 mai. Potrivit tragerilor la sorţi pentru stabilirea ordinii ţărilor participante la Eurovision 2017, reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, cu melodia „Yodel It”vor urca pe scenă în prima jumătate din a doua semifinală a concursului.
Astfel, în prima semifinală Eurovision 2017 vor urca pe scenă, în ordine: Muntenegru, Finlanda, Georgia, Portugalia, Belgia, Suedia, Albania, Azerbaidjan, Australia, Cipru, Slovenia, Armenia, Moldova, Cehia, Letonia, Islanda, Grecia şi Polonia.

În a doua semifinală Eurovision 2017, ordinea concurenţilor este următoarea: Macedonia, Malta, Olanda, Serbia, Danemarca, Rusia, România, Ungaria, Austria, Irlanda, Elveţia, Estonia, Israel, Bulgaria, San Marino, Lituania, Croaţia, Norvegia şi Belarus.

În finala Eurovision 2017 sunt deja calificate 6 țări. Este vorba despre Ucraina, a cărei reprezentantă a câștigat competiția în anul 2016, și de țările BIG FIVE, adică finanțatoare ale concursului: Franța, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie.

Țările calificate în finala Eurovision 2017. Melodiile țărilor deja calificate în finală

Franţa: Alma – „Requiem“

Germania: Levina – „Perfect Life“

 

Italia: Francesco Gabbani – „Occidentali’s Karma“

Spania: Manel Navarro – „Do It For Your Lover“

Marea Britanie: Lucie Jones – „Never Give Up On You“

Ucraina: O.Torvald – „Time“

Despre Eurovision

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României vor concura în prima parte a celei de-a doua semifinale. Alături de România, în competiţie s-au mai înscris 42 de ţări.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *