19/04/2024

VIDEO EXCLUSIV / Meseria de controlor e «sport extrem». Tratamentul aplicat zilnic de călători include înjurături, scandaluri, îmbrânceli și deseori bătăi zdravene

O călătoare prinsă fără bilet pe RATB, în discuţie cu cei doi controlori: ”Ţ-ai dreacu dă mortăciunilii dreacu!..” Desigur, e greu de redat tot discursul ”duduii de cartier”. Biletul costă 1,3 lei, dar tot nu l-a cumpărat.”E-te că am venit doar două staţii – şi eu nu circul de obicei cu autobuzul… Ţ-ai dreacu dă împuţiţii dreacu”, explică ”duduia” motivul pentru care nu şi-a plătit călătoria. Desigur, amenda se poate contesta cu succes – nu a existat chioşc de bilete în staţia RATB, de exemplu. Totuşi, călătorul prins preferă scandalul, uneori bătaia…

În 2015, numărul călătorilor amendaţi pe mijloacele de transport în comun din Bucureşti a fost de 127.784. Anul trecut, au fost ceva mai puţine persoane sancţionate, respectiv 122.063 de călători; asta înseamnă 335 de călători pe zi, respectiv 14 amendaţi pe oră. Suma încasată din suprataxă este de 4.456.045 lei, adică un million de euro. Subliniem că statistica se referă doar la călătorii fără bilet prinşi de controlori. Nu se ştie câţi circulă fără tichet în total.

Amenzile plătite merg de cele mai multe ori la adminsitraţia publică locale în care locuieşte călătorul sancţionat, nu la RATB, care se cam plânge de acest lucru, dar acesta este o altă poveste…

De ce nu îşi plăteşte călătorul biletul? Pensionarii ies din ecuaţie, pentru că au gratuitate. Elevii şi studenţii au reducere 50%, dar uneori nici ei nu plătesc nimic. Cu o lună în urmă, de exemplu, tatăl unei eleve prinsă fără bilet i-a luat la bătaie pe controlori pe motiv că fiica sa ”este minoră”.

Biletul de suprataxă RATB costă 50 de lei

În general, nimeni nu invocă faptul că nu a avut casă de bilete în staţia în care s-a urcat. În asemenea cazuri, controlorii se mai uită şi pe om,… se vede de la ”o staţie distanţă” dacă respectivul este de bună credinţă sau nu. În prima variantă, este rugat să coboare la prima casă de bilete, să-şi cumpere câte călătorii are nevoie, apoi să îşi continue drumul. Desigur, există varianta portofelului electronic, pe care se pot pune călătorii din timp…

Dar, atunci când o persoană vrea neapărat să călătorească gratis din ”şmecherie” şi este prinsă, se dă bilet de suprataxă, de 50 de lei călătoria şi… se iscă scandalul, ca în cazul ”duduii de cartier” care îi face în toate felurile pe controlori: ”Tu nu vezi cum arăţi?! Panarama dreacu! Duceţi-vă dreacu şi lăsaţi femeile să lucreze pe RATB-eu!”

Iar când femei-controlor iau locul bărbaţilor ”pe RATB-eu”, cum spune ”duduia”, se poate lăsa cu violenţe. În 2016, controlorii RATB au luat bătaie de 16 ori.

Platformele staţiilor de tramvai sunt periculoase

Sigur, controlorii sunt oarecum agasanţi, este neplăcut să trebuiască să te justifici ca ultimul infractor, fără să ţi se acorde prezumţia de nevinovăţie – ”biletele la control”… Dar nici fără controlori nu merge, pentru că dintr-un fel de ”euforie a dezastrului”, cum ne defineşte un gânditor, românul, în general, nu îşi cumpără bilet de călătorie din pură conştiinţă. Poate, în timp…

Pe partea cealaltă a baricadei, plângerile călătorilor se referă în special la platformele staţiilor de tramvai, care sunt foarte înguste şi pun în pericol cetăţenii – şi aici au foarte mare dreptate. De asemenea, reîncărcarea on-line dă rateuri uneori. Tehnologia va creştea şi ea, probabil, tot în timp…

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *