19/03/2024

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Soțul meu profită de boala mamei lui ca să se întâlnească cu o duduie”

De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Sunt Simina și sunt căsătorită de 5 ani, cu un copil de 4 ani. Soțul meu este genul care are mare succes la femei, îi mai alunecă lui ochii dar eu îl țin din scurt. Sau așa credeam. De ceva timp, mama lui a căzut bolnavă la pat, așa că se duce în fiecare zi la ea, ca un fiu bun ce e.

Numai că, de la o vreme, ceva s-a schimbat cu el. E absent, distant, mă repede. Înțeleg că e afectat cu problema cu mama lui, dar mie mi se pare că profită de situație să se întâlnească cu o duduie. L-am surprins de câteva ori la telefon cu cineva care îl tot sună insistent, iar când mă vede pe mine spune: ”trebuie să închid”.

Încă nu i-am zis nimic, numai când mă săgetează cu o privire de gheață nu am curaj. Mi-e că se supără că nu îl înțeleg prin ce trece, dar nici să fiu așa fraieră nu mai pot. Ce să fac?

Adela răspunde:

Dragă Simina,

Îți înțeleg îngrijorarea, și poate chiar ai dreptate. Dar, dacă te apuci să faci scene, ce rezolvi? Cu cât pui mai multă presiune pe el acum, cu atât îl faci să te privească precum pe ”inamicul numărul unu”.

Spui că ”duduia” respectivă îl sună insistent, asta înseamnă că ea îl presează – ceea ce, mai devreme sau mai târziu, s-ar putea să înceapă să-l agaseze. După o eventuală scurtă aventură cu ”insistenta”, va prefera să se întoarcă la soția lui, care îl înțelege și îl susține.

Chiar dacă ți-e greu, având în vedere prin ce trece cu mama lui, poate că ar fi mai înțelept din partea ta să închizi ochii de data asta. Bineînțeles, în ideea că vrei să-ți păstrezi căsnicia, gândește-te și la cel mic. Dacă vrei să obții o victorie a egoului, sigur că poți să răbufnești. Din păcate, însă, ai toate șansele să-l pierzi în această situație.

Depinde numai de tine ce vrei să faci.

Post-ul Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Soțul meu profită de boala mamei lui ca să se întâlnească cu o duduie” apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Vinovații de la revolutia din 89′

Vinovații de la revolutia din 89’… Pana si noi stim care sunt vinovații, insa dc. …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *