07/12/2019
Home / Uncategorized / Dialog uimitor purtat de Regele Mihai cu Înalt PreaSfințitul Calinic al Argeșului, privind mormântul de la Curtea de Argeș

Dialog uimitor purtat de Regele Mihai cu Înalt PreaSfințitul Calinic al Argeșului, privind mormântul de la Curtea de Argeș

Dialog uimitor purtat de Regele Mihai  cu Înalt PreaSfințitul Calinic al Argeșului,  privind mormântul de la Curtea de Argeș.

„Este dorul lui de a fi înmormântat la Curtea de Argeș. Într-un dialog pe care l-am avut cu dânsul, am rămas singuri în catedrală, era și regina Ana, și a spus că și noi suntem muritori. Și m-a întrebat: <Mai este vreun loc aici de înmormântare în catedrală?> Iar eu i-am spus: <Majestatea voastră, după cum vedeți, nu mai este aici niciun loc. Și sunteți și așa, voinic și lung, trebuie spațiu, n-avem spațiu>. Și apoi m-a întrebat: <Dar afară nu se poate, în paraclise> <Nu, Majestatea voastră>, i-am spus eu. <Dar un mausoleu în parc?>. <Nu, nu este potrivit să fiți înmormântat într-un mausoleu în parc, după câtă așteptare ați avut, o așteptare istorică, unică. Nu ar fi mai potrivit într-o biserică nouă, făcută cum se cuvine? Barem atâta dacă nu a fost altceva, după plecarea din România”, a povestit Înalt PreaSfințitul Calinic al Argeșului, potrivit observatortv.

Dialog uimitor purtat de Regele Mihai cu Înalt PreaSfințitul Calinic al Argeșului, privind mormântul de la Curtea de Argeș

Casa Regală a României a anunțat  luni, 5 noiembrie,  că starea de sănătate a Regelui Mihai s-a înrăutățit. „Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au revenit în Elveţia aseară, la reşedinţa privată a Majestăţii Sale. Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei”, a anunţat luni Casa Regală. De asemenea, precizează că în această săptămână, Familia Regală va discuta cu medicii care îl tratează pe Regele Mihai, pentru a discuta tratamentul curent. „În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestăţii Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui şi pentru a primi sfatul lor în circumstanţele actuală”, precizează Casa Regală.

 

Post-ul Dialog uimitor purtat de Regele Mihai cu Înalt PreaSfințitul Calinic al Argeșului, privind mormântul de la Curtea de Argeș apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Fosta soție a lui Andrei Gheorghe, mesaj cutremurător după moartea acestuia. “Iubitul meu care nu mai ești aici…”

Fosta soție a lui Andrei Gheorghe, mesaj cutremurător după moartea acestuia. Petruța Gheorghe a scris …

Leave a Reply

Your email address will not be published.