04/12/2024

Povestea femeii care a fost batuta de sotul ei timp de 7 ani, a sperat ca se va schimba de dragul copiilor, dar nu a fost asa

După şapte de ani de căsnicie, bucureşteanca de 47 de ani căreia am decis să-i spunem Ileana a hotărât să pună punct suferinţelor ei. Îndurase prea multe bătăi. Ochii ei nu mai aveau lacrimi pentru durerea care-i apăsa fiecare părticică din corp. Iar cea mai mare suferinţă a avut-o când şi-a văzut copiii pălmuiţi. Atunci i-a luat pe micuţi şi a plecat de acasă.

”Am plecat din locuinţa pe care o aveam cu soţul meu în urmă cu şapte luni. Nu mai suportam bătăile pe care le luam de la el. Era mai tot timpul beat. Când a început să-mi lovească şi copiii am decis să fugim de-acasă. Nu cunoaşteam pe nimeni, nu aveam bani, nu ştiam încotro s-o apuc. Dar am vrut să plecăm cât mai departe să ne piardă urma. Abia după câteva luni ne-am întors în Bucureşti, iar acum stăm la Asociaţia Diaconia a Arhiepiescopiei Bucureştilor. Aici oamenii ne-au primit cu inima deschisă şi ne-au oferit un acoperiş deasupra capului”, ne-a povestit Ileana.

Primeşte consiliere duhovnicească și psihologică

Deşi a trecut prin multe traume, femeia este tare optimistă. Are copiii alături şi oameni care o îndrumă pe drumul cel bun. Unul dintre aceştia este Ionuţ Văduva, preotul Centrului care coordonează activitate caritabilă.

”Încercăm să le ajutăm cu tot ce putem pe aceste femei. Au consiliere psihologică, medicală şi mai ales asistenţă spirituală”, ne-a spus părintele. Femeile stau în centru o lună, maxim două, dar în cazuri excepţionale se poate prelungi această perioadă. ” Facem tot posibilul să le căutăm şi un loc de muncă şi să le integrăm în comunitate”, ne-a spus Oana Prăjitură, directorul executiv al centrului (foto dreapta).

Multe mame primesc sprijin în Centrele Patriarhiei Române

În ţară există Centre de asistenta unde femeile victime ale violenţei domestice pot primi ajutor. Din motive de siguranţă nu vom publica adresele lor, dar mămicile care au probleme în familie pot cere ajutorul la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din oraşul lor şi de aici vor fi îndrumate către respectivele locaţii.

Şi la Asociaţia “Diaconia” femeile agresate au sprijinul Bisericii, prin implicarea directă a Patriarhului Daniel. Arhiepiscopia Bucureștilor cere sprijin din partea oamenilor milostivi pentru susținerea si extinderea acestor Centre social-filantropice.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

O analiză completă! De ce boală suferă părinții care și-au dat fetița de 3 ani pedofililor și ce urmări vor avea aceste orori asupra copilului

Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc explică detaliat, din perspectivă psiho-medicală, tendinţele unor oameni cu deviaţii psihice …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *