26/04/2024

Maria Dragomiroiu la catedră! Profa de română!

Pentru câteva ore, apreciata solistă de muzică populară Maria Dragomiroiu s-a aflat în spatele catedrei, profesoară pentru copiii născuți peste Ocean care învață gratuit limba română în Calgary, Canada.

Tot pe post de dascăl a fost și Constantin Enceanu, care, împreună cu populara artistă, le-a vorbit micuților despre păstrarea tradițiilor și obiceiurilor românești.

Ineditul proiect educational la care cadrele didactice sunt voluntari de origine română și unde copii au posibilitatea să descopere și să învețe limba de origine a părinților lor, a fost realizat de Asociația Culturală a Românilor Canadieni din Calgari (RCCAC) împreună cu Fundația Tinerilor Canadiano-Români (CRKYF). Din luna ianuarie a anului curent, copii pot învăța limba română, Istoria României (participarea la cursuri fiind gratuită), dar și dansuri populare, artă teatrală și corală pentru copii.

 

Profa Maria Dragomiroiu la catedră!

Însă dincolo de folclor și istoria sa, curiozitatea micuțelor eleve s-a fixat către unul din elementele distinctive care o face pe Maria Dragomiroiu inconfundabilă, părul său impresionant, lung și bogat, iar artista le-a destăinuit câteva din secretele sale.

De aproape două săptămâni, Maria Dragomiroiu, Constantin Enceanu, Adrian Enache, Raoul și solistul de muzică de petrecere Nicu Paleru se află în turneu, în Canada iar spectacolele lor au fost dublate în multe orașe din cauza cererii impresionantă de bilete.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *