19/04/2024

Amendat în județul Vaslui, deși nu a fost în zonă. Un timișorean a aflat că era beat criță și conducea o căruță

Un caz bizar este anchetat de polițiștii vasluieni, după ce un tânăr din Timișoara a reclamat că a fost amendat în județul Vaslui, deși nu a fost în zonă. Supărat foc pentru că ar trebui să plătească o sancțiune usturătoare, bărbatul e convins că o greșeală, însă toate datele scrie în procesul verbal indică faptul că el este contravenientul.

Ionuț Marius Oprea, un bărbat care locuiește în Timișoara, a aflat de curând că a condus o căruță în comuna Pădureni, județul Vaslui, fiind aproape în comă alcoolică, notează vremeanoua.ro. A crezut că ar putea fi o greșeală, însă în procesul verbal sunt menționate, fără greșeală, toate datele sale, de la CNP, adresă, până la seria noului buletin, pe care l-a schimbat la începutul anului.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, care este tatăl a trei copii, a rămas uimit după ce a fost amendat în județul Vaslui, deși nu a fost în zonă. Conform procesului verbal, timișoreanul a fost sancționat cu 1305 lei, după ce a condus, pe 30 martie, o căruță, având o alcoolemie uriașă: 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul amendat în județul Vaslui, deși nu a fost în zonă, contestă sancțiunea în instanță

Omul, care este angajat al unei firme de curățenie din Timișoara, susține că în ziua respectivă se afla la serviciu, iar cel puțin 10 colegi pot depune mărturie în acest sens. Mai mult, spune că nu a fost niciodată în județul Vaslui și nici nu are rude sau prieteni în zonă.

Procesul verbal pe care bărbatul l-a primit prin poștă, acasă, la Timișoara

„Hai să spun că mi-a folosit cineva buletinul, dar abia l-am schimbat, în ianuarie. Datele sunt cele noi. Nu cred că cineva ar fi dat date false, căci nu ar fi putut da cu atâta precizie toate datele mele personale. Eu am fost la muncă în ziua aceea și nici măcar nu am fost vreodată la Vaslui. Știu doar că e un județ prin estul României. Dar nu știu mai mult, că nici nu mi-a plăcut geografia la școală”, a spus timișoreanul, făcând haz de hecaz.

Misterul urmează să fie deslușit de reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui pentru că Ionuț Marius Oprea a depus o sesizare în acest sens.

„Am primit sesizarea domnului de la Timișoara. Polițiștii de la Biroul Rutier Huși efectuează cercetări în acest caz, pentru a se stabili lucrurile”, au spus reprezentanții IPJ Vaslui.

Pe procesul verbal mai apare și semnătura unui martor, care susține cele stabilit de polițist, dar și Huși 43, nunărul căruței cu care se plimba amendatul. Polițiștii ar putea să afle, astfel, cine este proprietarul atelajului.

Până atunci, singura modalitate prin care timișoreanul își poate face dreptate este să conteste amenda în instanță.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *