Pisi din Inimă de țigan este însărcinată. Dana Hauer s-a căsătorit și urmează să devină mamă pentru prima oară. Cea care a făcut senzație în telenovela de succes din România, a stat în ultimii ani, departe de camerele de filmat. Pisi din Inimă de țigan este însărcinată, iar peste câteva luni, aceasta își va ține în brațe, primul copil. Mai …
Mai multMihai Bendeac, la un pas de leșin pe scenă. Actorul a insistat să fie consultat de un medic
Mihai Bendeac, la un pas de leșin pe scenă. Actorul a povestit prin ce a trecut, în cadrul emisiunii iUmor, lucru care îl scoate din minți pe Cheloo. Mihai Bendeac, la un pas de leșin pe scenă, din cauza unei răceli puternice. Deși se plânge întruna ba că e răcit, ba că are o stare de „semileșin” și nu știe …
Mai multBianca Drăgușanu și Victor Slav la Uite cine dansează! Se întorc pe scena unde s-a înfiripat iubirea dintre ei
Bianca Drăgușanu și Victor Slav la Uite cine dansează! Cei doi revin în ringul de dans, locul unde s-a înfiripat iubirea dintre ei. Bianca Drăgușanu și Victor Slav la Uite cine dansează!. Mai sunt șapte perechi în competiție, iar luni, de la 20:30 vor fi față în față cu o nouă provocare: tribut prin dans legendelor muzicii! Unele dintre cele …
Mai multEXCLUSIV / Ce măsuri s-au luat, pentru a se evita confuzia dintre doi cunoscuți prezentatori, care poartă același nume! Dublură fără precedent în TV!
Fapt fără precedent în galeria prezentatorilor de televiziune! Pentru a evita confuziile, prezentatorul televiziunii publice, Radu Tudor, renunță să se mai prezinte așa dedublându-se astfel de Radu Tudor, analist politic și militar al Antena 3. Fost știrist, prezentator al mai multor emisiuni și gale ale TVR-ului, Radu Tudor devine odată cu noua sa emisiune, ”Pulsul zilei”, Radu Andrei Tudor. Se …
Mai multNinsoare în plină primăvară, cu câteva zile înainte de Florii. Vezi în ce orașe a nins
Deși suntem în mijlocul primăverii, sunt mai multe orașe din țară unde a nins pentru că vremea s-a schimbat brusc. UPDATE 15:30: Oamenii din județul Maramureș par că se pregătesc de Crăciun. Cu doar câteva zile înainte de Paște, stratul de zăpadă măsoară 50 de centimetri în Borșa, unul dintre orașele din țară unde a nins ca în povești. „Ar …
Mai multAstea sunt ghetele de joc ale lui Andrei Poverlovici, fotbalist la FC Brașov, în liga a doua din România!
Astea sunt ghetele de joc ale lui Andrei Poverlovici, fotbalist la FC Brașov, în liga a doua din România! ”Stegarii”, locul secund în Liga II, sunt aproape de faliment, dar încă luptă pentru promovare! FC Braşov se află pe locul doi în Liga a 2-a, unul promovabil, dar clubul braşovean se află într-o criză financiară acută, iar jucătorii şi antrenorii …
Mai multBILETUL ZILEI din fotbal vine din liga secundă olandeză
BILETUL ZILEI din fotbal vine din liga secundă olandeză, mai exact din Eerste Divisie. Vom paria pe numărul de goluri în următoarele două partide: Den Bosch vs Maastricht și Telstar vs Jong Ajax. Biletul Zilei Fotbal 7 aprilie – cota 2.48 Așadar, pariem pe “Peste 2.5 goluri” în meciurile amintite în rândurile de mai sus. Biletul are o cotă totală …
Mai mult
Gazeta Nationala | gzn.ro Stiri interne actualizate zilnic…

