26/04/2024

După victoria la referendum, Erdogan vrea reintroducerea pedepsei cu moartea

După victoria la referendumul de duminică, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a anunțat că vrea să organizeze un referendum și pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, transmite Reuters.

În cadrul unei conferințe de presă, organizată duminică noaptea la reședința sa de la Istanbul, Erdogan a anunțat că următorul său pas ar putea fi organizarea unui referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, un subiect adus tot mai des în discuție după tentativa de puci din 15 iulie.

“Dacă (o lege aprobată de Parlament) va ajunge în faţa mea, o voi aproba. Dar dacă nu există susţinere, atunci ce ar trebui să facem? Ar trebui să organizăm un nou referendum pentru aceasta”, a afirmat Erdogan referindu-se la reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia.

După confirmarea oficială a rezultatului referendumului privind modificarea constituției, Erdogan a spus că votul poporului a fost unul istoric pentru că este prima dată când Turcia își schimbă sistemul de guvernare prin vot. “Pentru prima dată în istoria Republicii, schimbăm sistemul nostru de guvernare prin politică civilă. De aceea, este foarte important. Acum vom lucra împreună pentru a face cele mai importante schimbări în istoria Constituţiei ţării noastre dragi”, a mai spus președintele turc în conferința de presă de duminică seara.

După conferința de presă Recep Tayyip Erdogana ieșit în balconul reședinței sale și s-a adresat mulțimii adunate acolo.

Zeci de mii de oameni au ieșit, duminică seara pe străzile principalelor orașe din Turcia. În Istanbul, oraș în care majoritatea a votat împotriva modificării constituției, au avut loc două mitinguri, unul a celor care sărbătoreau victoria taberei lui Erdogan și un altul al celor care au votat ”NU” la referendum.

De altfel, Erdogan a pierdut în cele mai mari trei orașe din Turica. Istanbul, Ankara și Izmir au votat împotriva transformării țării în republică prezidențială. Harta rezultatelor arată că în regiunile din centrul țării s-a votat în majoritate pentru ”DA”, în timp ce vestul, sudul și sud-est au fost împotrivă.

Rezultatul a fost unul foarte strâns, diferența de voturi fiind de 1,25 milioane de voturi, în condițiile în care peste 50 de milioane de turci s-au prezentat la urne.

Principalele modificări ale Constituției votate la referendum

Funcția de premier este eliminată și este creată funcția de vicepreședinte, fiind posibile două sau trei posturi

Președintele va deveni și șeful Executivului și va putea să mențină afilierea partidului său politic

Președintele primește noi puteri pentru a elabora bugete, a numi și destitui miniștri și judecători

Numai președintele are puterea de a institui starea de urgență

Parlamentul își pierde dreptul de a ancheta miniștri, dar poate suspenda președintele printr-un vot majoritar

Alegerile prezidențiale și parlamentare vor fi organizate în aceeași zi, din cinci în cinci ani. Președintele va putea să aibă doar două mandate

Post-ul După victoria la referendum, Erdogan vrea reintroducerea pedepsei cu moartea apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *