09/10/2024

Regele Mihai este într-o stare de sănătate fragilă dar echilibrată şi într-o stare de spirit bună

Regele Mihai este într-o stare de sănătate fragilă dar echilibrată şi într-o stare de spirit bună. Anunțul a fost făcut pe site-ul romaniaregala.ro, după o vizită a alteţei sale Regale Principesa Elena, de câteva zile, în Elveţia, la reședința privață a Regelui.

„Astăzi, Alteţa Sa Regală Principesa Elena încheie o vizită de câteva zile în Elveţia, unde a stat alături de tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai, la reşedinţa privată. Regele este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată. Majestatea Sa este într-o stare de spirit bună”, precizează sursa citată.

Regele Mihai se află, în continuare sub o atentă supraveghere a medicilor, transmit reprezentanții Casei Regale.

„Majestatea Sa continuă să stea zilnic sub o atentă supraveghere a medicilor, a unui personal medical de diverse specialităţi, precum şi în prezenţa unor devotaţi membri ai personalului Casei Majestăţii Sale, detaşaţi în Elveţia. La reşedinţa privată continuă să fie zilnic două maici ortodoxe, detaşate prin bunăvoinţa ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române”, mai precizează site-ul.

Regele Mihai a fost operat anul trecut, după ce a fost diagnosticat cu leucemie. Din cauza stării sale de sănătate, Regele Mihai s-a retras din viața publică, iar atribuțiile au fost preluate de Principesa Margareta, Custodele Coroanei Regale. A fost externat în martie 2016 dintr-o clinică din Lausanne, într-o stare generală stabilă, necesitând tratament şi recuperare de lungă durată şi atentă supraveghere.

Potrivit Biroului de presă al Regelui Mihai I, diagnosticele puse de echipa medicală au fost carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică.

Recent, principesa Moștenitoare Margareta a anunțat, la Săvârșin, că starea de sănătate a Majestății Sale, Regele Mihai, este în continuare fragilă, dar stabilă. ”

Majestatea Sa a vrut un an foarte dificil, incredibil de greu și este foarte fragil în momentul de față, dar e stabil. Are o vară liniștită, ceea ce mă bucură”, a afirmat Alteța Sa Margareta.

Citește și: Prinții Harry și William au povestit cum au reacționat când au aflat despre moartea prințesei Diana

Post-ul Regele Mihai este într-o stare de sănătate fragilă dar echilibrată şi într-o stare de spirit bună apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *