26/04/2024

Un cuplu de bătrâni de 96 și 97 de ani au murit în aceeași zi, ținându-se de mână

Un cuplu de bătrâni de 96 și 97 de ani au murit în aceeași zi, ținându-se de mână, după ce personalul medical al spitalului în care erau internați le-a mutat paturile unul lângă altul, scrie Daily Mail.

Frank și Joyce Dodd în vârstă de 96 respectiv 97 de ani, din Kent, Marea Britanie, s-au căsătorit în urmă cu 77 de ani și au fost împreună în tot acest timp. Dragostea dintre cei doi a fost atât de mare, încât nu au suportat să se despartă nici atunci când a venit timpul să plece dintre cei vii.

Pe 8 aprilie cei doi au încetat din viață în aceeași zi, la distanță de două ore unul de celălalt, ținându-se de mână. Atunci când și-au dat seama că șansele de supraviețuire ale celor doi sunt tot mai scăzute, personalul medical din spitalul Darent Valley Hospital din Dartford, a hotărât să-i mute pe cei doi în aceeași cameră și să le pună paturile unul lângă altul.

”Personalul medical a fost minunat. Cu toate că mama era internată la etaj și tata la parter, m-au întrebat dacă am vrea să îi ducă pe amândoi în același salon, așa că l-au dus pe tata la etaj, astfel încât să poată să o țină pe mama de mână”, a povestit Angela Bonell, fiica de 75 de ani a cuplului.

Povestea cuplului

Frank și Joyce, amândoi din orașul Gravesend s-au îndrăgostit unul de altul când aveau 14 ani. Joyce lucra ca și chelneriță, iar Frank era tâmplar și imediat s-au căsătorit, stând împreună aproape 80 de ani. Cei doi au avut cinci copii, 12 nepoți, zece strănepoți și doi stră-strănepoți.

În ultimii ani, Frank Dodd, în vârsă de 96 de ani, avea probleme cu inima, așa că a fost internat într-un centru de îngrijire a persoanelor vârstnice, iar soția sa, Joyce îl vizita zilnic până când s-a îmbolnăvit și ea.

Cei doi au decedat pe data de 8 aprilie, Frank la ora 4 dimineața, iar soția sa, două ore mai târziu, la doar câteva zile după ce au împlinit 77 de ani de căsnicie.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *