29/03/2024

Autocar în flăcări la Reșita. Pompierii au intervenit de urgență

Un autocar care avea 17 pasageri la bord a luat foc în această dimineață pe drumul care leagă oraşele Timişoara şi Reşiţa.

Un autocar ce transporta 17 pasageri pe şoseaua ce leagă Timişoara de Caransebeş, prin Reşiţa, a fost cuprins de flăcări, duminică dimineață, din fericire neexistând victime.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, a precizat că autocarul a luat foc la opt kilometri de Reşiţa.

 

„În autocar se aflau 17 pasageri, însă aceştia s-au autoevacuat când au simţit miros de fum. Pasagerii au fost preluaţi de un alt mijloc de transport şi transportaţi la destinaţie. Autocarul a ars în proporţie de 75 la sută”, conform purtătorului de cuvânt.

Cauza probabilă a incendiului ar fi o defecţiune la compartimentul motor.

Circulația rutieră s-a desfășurat pe o bandă de mers până când flăcările care au cuprins autocarul au fost stinde.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *