20/04/2024

Siguranta masinilor este zero! Testul de coliziune de baza pentru Uniunea Europeana, care presupune impactul frontal

Organismul internaţional Global NCAP a realizat teste de coliziune cu unele dintre cele mai bine vândute maşini din India. Modele care, pe piaţa europeană, sunt deja maşini second hand, unele cu destui ani în spate. Rezultatele ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei care au bani puţini pentru maşini second hand vechi.

Dintre modelele testate de Global NCAP remarcăm Ford Figo (adică a cincea generaţie Ford Fiesta, fabricată între 2002 şi 2009), Hyundai i10 (prima generaţie, fabricată între 2007 şi 2013) şi Volkswagen Polo (a cincea generaţie, fabricată din 2009 până acum).
Global NCAP a aplicat testul UN R94, testul de coliziune de bază pentru Uniunea Europeană, care presupune impactul frontal cu o barieră pe o suprafaţă de 40% la o viteză de 35 mph (56 km/h).

Modelele testate au fost în versiunile de bază, ceea ce înseamnă lipsa airbagurilor frontale sau a ABS-ului (legislaţia indiană nu obligă echiparea standard a maşinilor cu aceste dispozitive de siguranţă). Iar acest lucru înseamnă rezultate grave.
Chiar dacă cele trei modele (Fiesta, Polo şi i10) au demonstrat că au o caroserie care poate rezista la un astfel de impact, siguranţa celor de pe scaunele din faţă este considerată extrem de proastă: capul, gâtul şi pieptul sunt expuse rănilor foarte grave, iar genunchii şi picioarele intră în contact cu elemente foarte dure ale bordului.

Prin urmare, cele trei modele au primit ZERO STELE DIN CINCI pentru protecţia adulţilor. Cei de la Volkswagen au pus la bătaie şi un Polo dotat cu airbaguri frontale pentru şofer şi pasager, iar rezultatul s-a îmbunătăţit drastic, această variantă primind 4 stele din 5, dovedind fără drept de apel avantajele airbagurilor.
În ce priveşte protecţia copiilor (plasaţi în scaunele de copii, pe banchete), siguranţa e ceva mai bună, Polo primind trei stele, Fiesta două stele, iar i10 o stea.
P.S.
În cadrul aceleiaşi sesiuni de teste de coliziune a fost evaluată şi cea mai ieftină maşină din lume, Tata Nano. Care, cu această ocazie, şi-a trecut în palmares şi titlul de cea mai nesigură maşină nouă din lume…

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Producatorul de autoturisme Dacia socheaza intreaga Europa

Pentru prima dată de la publicarea topului celor mai mari 100 de companii din Europa …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *