15/11/2018
Home / Uncategorized / Tradiții de Rusalii. Ce nu trebuie să faci înainte de ziua Pogorârii Sfântului Duh

Tradiții de Rusalii. Ce nu trebuie să faci înainte de ziua Pogorârii Sfântului Duh

Duminică este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, iar milioane de credincioși vor să știe ce tradiții de Rusalii trebuie să respecte. Sărbătoarea este prăznuită la 50 de zile de la Înălțarea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la Apostoli. Rusaliile, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh este cunoscută și ca ziua întemeierii Bisericii.

În credința populară, se spune că în Duminica Mare casele trebuie împodobite cu frunze sfințite de tei sau de nuc pentru a îndepărta duhurile rele. Totodată, gospodarii ung ușile cu usturoi pentru a avea noroc tot anul. Și pentru că este sărbătoare, se dansează Jocul Călușarilor pentru a îndepărta spiritele Ielelor care ar fi malefice.

Ce înseamnă cuvântul Rusalii și de unde provine

Rusaliile sunt o sărbătoare străveche pe care geto-dacii ar fi preluat-o din mitologia romană. Pentru romani, Rosalia înseamna „sărbătoarea trandafirilor”, o zi închinată cultului morților. Pe atunci se aduceau ofrande, precum alimente și trandafiri, pentru sufletele celor dispăruți. Nu întâmplător, sâmbăta dinaintea sărbătorii de Rusalii este destinată pomenirii celor morți, zi cunoscută și sub denumirea de Moșii de vară. Denumirea de Cincizecime vine de la faptul că Rusaliile se prăznuiesc la cincizeci de zile după Paște.

Când sunt Rusaliile

Pentru milioane de creștini din lumea întreagă, Rusaliile înseamnă ziua în care Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc asupra Apostolilor. Este o zi bogată în tradiţii ce trebuie respectate cu sfinţenie. Pogorârea Sfântului Duh nu are o dată fixă în calendar deoarece face parte din sărbătorile cu dată schimbătoare. Este prăznuită întotdeauna la zece zile după Înălțare sau la 50 de zile după Paște. Anul acesta prăznuim Rusaliile pe 4 iunie, în vreme ce pe 5 iunie sărbătorim Lunea Sfântului Duh.

Semnificația sărbătorii de Rusalii

În cea de-a opta duminică după Paşti, pe când Apostolii şi alţi ucenici ai Domnului Iisus Hristos se rugau împreună, a pogorât peste ei Duhul Sfânt, sub forma unor „limbi de foc despicate”. Se spune că atunci Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor. Pelerinii veniţi la Ierusalim au fost uimiţi să îi audă pe aceşti pescari neinstruiţi rostind rugăciuni către Domnul în limbile ţărilor lor de departe. De aceea, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt e considerată ziua întemeierii Bisericii creştine.

În Duminica Rusaliilor e bine să mergi la biserică, pentru a participa la slujbele speciale în sfânta sărbătoare.

Părintele profesor Ene Braniște menționează în Liturgica Generală că Rusaliile este cea mai veche sărbătoare creștină împreună cu cea a Paștelui, fiind prăznuită încă din vremea Sfinților Apostoli. În primele secole creștine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt și a Înălțării lui Hristos. În jurul anului 400, cele două sărbători s-au despărțit una de cealaltă. În vechime, în această zi, catehumenii primeau botezul într-un cadru solemn și festiv. Această sărbătoare este menționată în canonul 20 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din anul 325.

Tradiții de Rusalii. Ce este bine să faci ca să te ferești de duhurile rele

În credința populară precreștină se spune că Rusaliile ar fi niște ființe fantastice care umblă prin văzduh și care îi pedepsesc pe cei care nu le respectă ziua. De aceea, credincioșii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei pentru că se crede că aceste plante ar alunga spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul și gospodăria de grindina și de furtunile care le-ar putea nimici.

tradiții de Rusalii

De Rusalii, credincioșii merg cu ramuri de nuc sau de tei la biserică pentru a fi sfințite

Din bătrâni se spune că ramurile verzi de nuc sau de tei trebuie puse și la intrarea în casă pentru a le păzi de rele. În unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor.

Tradiții de Rusalii. Ce nu trebuie să faci de Cincizecime

  • Să nu mergi ”la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!
  • Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor.
  • Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casa.
  • Să nu se certe nimeni, căci e luat de Iele.
  • De Rusalii, dar și 9 săptămâni după, nu se mai culeg ierburi de leac.
  • Daca în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau dacă te vei duce la fântână, vei cădea sub puterea Ielelor, deci este indicat să eviți să faci aceste lucruri.

Frunzele de tei sau de nuc, binecuvântate de Rusalii

Există obiceiul ca în ziua de Rusalii, să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor că de foc, semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor.

Prezența acestor multe frunze la Sărbătoarea Rusaliilor sunt chipul darurilor Duhului Sfânt, daruri nenumărate, diverse și totuși unitare și unificatoare.

Zilele libere de Rusalii

În prezent, prima şi a doua zi de Rusalii se numără printre sărbătorile legale incluse în Codul muncii. Cum cele două zile de sărbătoare pică mereu duminica și lunea, salariații cu program obișnuit vor beneficia de ziua liberă doar în data de 5 iunie.

Potrivit Codului muncii, acordarea zilelor libere se face de către angajator, iar prin contractul colectiv de muncă aplicabil (acolo unde este cazul) pot fi stabilite şi alte zile libere. În acelaşi timp, de reţinut este că sărbătorile legale nelucrătoare şi zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu se includ în durata concediului de odihnă anual.

Post-ul Tradiții de Rusalii. Ce nu trebuie să faci înainte de ziua Pogorârii Sfântului Duh apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Fosta soție a lui Andrei Gheorghe, mesaj cutremurător după moartea acestuia. “Iubitul meu care nu mai ești aici…”

Fosta soție a lui Andrei Gheorghe, mesaj cutremurător după moartea acestuia. Petruța Gheorghe a scris …

Leave a Reply

Your email address will not be published.