26/04/2024

Trei morți și un tânăr în comă în urma unui accident grav produs în Caransebeș

Trei tineri au murit și un altul se află în comă la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș după ce au fost implicați într-un accident de circulație produs pe centura orașului, la sensul giratoriu de la intersecția cu Muntele Mic.

Potrivit primelor informații de la fața locului, în jurul orei 4.00, cei patru băieți, care nu purtau centura de siguranță, circulau pe șoseaua de ocolire a orașului dinspre Hațeg spre București, iar în momentul intrării în sensul giratoriu, cel mai probabil din cauza vitezei excesive, notează expressdebanat.ro, șoferul în vârstă de 26 de ani a pierdut controlul mașinii, care s-a izbit violent de un stâlp de curent, a intrat în șanțul pluvial și s-a rostogolit pe șosea.

În urma impactului deosebit de puternic, șoferul și un pasager al mașinii au murit pe loc, un al treilea tânăr a murit în drum spre spital, iar al patrulea băiat se află în comă la secția de ATI, în stare deosebit de gravă.

În urma necropsiei se va stabili dacă șoferul consumase băuturi alcoolice.
Toți cei patru băieți erau prieteni, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, locuiau în cartierul Balta Sărată și cel mai probabil se întorceau acasă.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *