29/03/2024

Dizabilitatile nu sunt un impediment!

Campania Atipic Beauty care ajunge astăzi la cea de-a treia ediţie şi se va desfăşura la Rin Grand Hotel, din Capitală, începând cu ora 19.30, este concepută ca o serie de evenimente fashion al cărei scop este să aducă în atenţia publicului frumuseţea naturală.

Astfel, pe podium vor defila 12 modele în scaun rulant. Fiecare model este însoţit de o persoană publică autohtonă, iar 12 designeri români se vor ocupă de vestimentatiile fetelor ce îşi vor face apariţia pe catwalk.

Atipic Beauty este un eveniment unic în lume că format şi este înregistrat că brand, deşi actiuini similare există şi în alte ţări, evenimentele destinate persoanelor cu dizabilităţi au structura unui concurs de miss.

Show-ul prezentat de Cosmina Păsărin a atras atenţia opiniei publice asupra felului în care persoanele cu dizabilităţi sunt private societate. Reuşind într-un an de la lansare să schimbe mentalităţi, Alin Galatescu asigura partea de styling în cadrul evenimentului.

Campanie susţinută de 12 designeri

Două elemente inedite vor fi remarcate în cea de-a treia ediţie “Atipic Beauty”. Primul îl reprezintă campania “O rochie specială pentru o frumuseţe adevărată”. Designerii care s-au implicat în campanile sunt: Otilia Brăiloiu, Simona Semen, R’Ias Couture, Rhea Costă, Bien Savy, Fe[Male], Laura Lazăr, Agnes Toma, Gabriela Atanasov, Sandra Galan, Norina Stoica şi Rozalia Bot.

Persoane publice care se implică în proiectul Atipic Beauty şi campania “O rochie specială pentru o frumuseţe adevărată” sunt: Giulia, Antonia, Bianca Ioniţă, Maria Radu, Raluca Lăzăruţ, Ioana Blaj, Crina Semciuc, Aylin, Elena Voineag, Jazzy Jo, Alexandra Ungureanu, Ana Maria Stancu şi Alexandra Uşurelu.

Lavinia Pârva şi Alexandra Uşurelu sunt prezente la eveniment pentru a încânta publicul cu piese îndrăgite.

Al doilea element “Atipic Beauty” inedit constă în faptul că organizaţia Open Your Heart vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi prin parteneriatul cu Compania CGS România, parteneriat ce presupune preluarea spre angajare a persoanelor cu dizabilităţi recomandate de Open Your Heart.

În cadrul evenimentului are loc o expoziţie de pictură sub semnătură Anca Irina Lefter

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

O analiză completă! De ce boală suferă părinții care și-au dat fetița de 3 ani pedofililor și ce urmări vor avea aceste orori asupra copilului

Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc explică detaliat, din perspectivă psiho-medicală, tendinţele unor oameni cu deviaţii psihice …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *