19/04/2024

Toate declarațiile după CSM București – Vardar. Antrenorul Per Johansson și-a ieșit din minți și a acuzat jucătoarele

Toate declarațiile după CSM București – Vardar 33-38. Antrenorul Per Johansson (care va pleca duoă finala mică de mâîne) și-a ieșit din minți și a acuzat jucătoarele.

Adus înainte de meciurile cu Ferencvaros, Johansson va pleca de la echipa după meciul de mâine (16.15), din finala mică a Final Four-ului de la Budapesta.

În timpul meciului, la scorul de 17-8 în favoarea macedonencelor, antrenorul a solicitat un time-out pe durata căruia a scăpat și o înjurătură.

”Luați mingea, faceți trei pași și aruncați. Nu înseamnă nimic! Pornim de jos, de foarte jos! Dacă vreți să plecăm acasă, plecăm chiar acum! Chem șoferul autobuzului sau rămânem ca să ne luptăm pentru ceea ce înseamnă CSM. Ce vreți să faceți? Ce vreți să faceți? Când încep să dribleze, să le blocăm din prima! Nu să paseze. Când vin să dribleze, încheiem imediat! Mizăm totul pe luptă!”, le-a transmis Johansson jucătoarelor. 

Toate declarațiile după CSM București – Vardar. Johansson: ”Greșeli pe care nu le-am mai văzut, apărare slabă. Sper ca fetele să-și dorească la fel de mult ca noi”

La final, nordicul și-a făcut praf elevele.

”Am avut un început extrem de slab, am făcut erori pe care nu le-am văzut până acum, chiar nu înțeleg. Am făcut greșeli tehnice care ne-au costat. Vardar nu ne-a surprins cu absolut nimic, dar le-au intrat toate aruncările, au făcut un meci excelent.

Am încercat în repriza a doua să schimbăm lucrurile, dar apărarea a fost mult prea slabă. Echipa nu a prestat jocul pe care l-am dorit. Ne dorim medalia de bronz, chiar nu vrem să ne întoarcem fără nici o medalie. Anul trecut eram campioni, acum vrem locul trei. Sper ca și fetele să își dorească la fel de mult ca noi”, a declarat Per Johansson la Dolce Sport.

Toate declarațiile după CSM București – Vardar. Niombla: ”Acesta e sportul”

Gnonsiane Niombla a înscris opt goluri pentru CSM București în semifinala de Liga Campionilor pierdută în fața lui Vardar: ”Nu-mi pasă că am fost cea mai bună jucătoare. Am vrut victoria azi, nu conta diferența. Am fi avut șansa de a ajunge în finală, dar începutul a fost foarte slab. A fost o zi proastă pentru noi, pentru toate jucătoarele.Acesta e sportul, uneori câștigi, alteori pierzi. Mâine jucăm pentru locul 3, ne vom lupta pentru el”.

”Fetele de la Vardar au fost foarte bune. Toate au jucat bine, iar noi le-am lăsat să marcheze foarte ușor. Am făcut foarte multe erori în prima repriză. Am pierdut multe mingi, au scăpat lucrurile de sub control. Ne-a lipsit câte puțin din fiecare.  Nu am convertit prea bine nici loviturile de la 7 metri. Detalii prin care pierzi o semifinală. Johansson a încercat să ne transmită energia lui, dar nu a fost suficient. A fost o seară proastă. Și noi, și Buducnost vrem locul 3, ne vom lupta pentru acest obiectiv”, a spus Isabelle Gulldén la Dolce Sport. 

 

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Fostul atacant al Petrolului Toto Tamuz a fost ridicat de Poliție direct din vestiar

Fostul atacant al Petrolului Toto Tamuz a fost ridicat de Poliție direct din vestiar. Fotbalistul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *