19/04/2024

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Socrul meu are bucurii la mine, mă pipăie”

De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Dragă Adela,
Sunt căsătorită de 6 ani cu un bărbat alături de care sunt foarte fericită. Eu am 30 de ani, el are 32 de ani. Toate bune și frumoase, numai că am o mare problemă, de care nu știu cum să-i zic, pentru că l-aș zdruncina. Cred că taică-su, socrul meu, are bucurii la mine. De fiecare dată când mergem la ei în vizită și mă prinde undeva singură, începe să-mi facă niște complimente dubioase și să mă pipăie.
Încerc să mă sustrag într-un mod cât mai elegant, dar nu știu cât o să mai rezist și cred că într-o zi o să mă enervez și o să spun totul, de față cu fii-su și cu soacră-mea. Zilele trecute m-a sunat să mă cheme la el. Că nevastă-sa e plecată la băi termale, cu un tratament, că fii-su e oricum la serviciu, că suntem singuri amândoi acasă și e păcat să nu ne bucurăm unul de prezența celuilalt.
Sunt absolut șocată! Cum poate un om, la vârsta lui, să aibă astfel de idei? Și cu soția copilului său? Crezi că ar trebui să vorbesc cu soțul meu să-i explic? Dar dacă nu mă crede, îi ia lui apărarea, îmi zice că sunt paranoică și îmi stric căsnicia?

Adela răspunde:

Draga mea,

În primul rând, trebuie să-l ameninți foarte ferm pe acest socru că, dacă nu se potolește, îi vei spune totul atât soțului tău cât și soției sale, soacra ta. Dacă tot nu se potolește, atunci chiar este necesar să treci la fapte. Ca să fii sigură că percutează, spune-i că ai înregistrat convorbirea în care el îți cerea să vii la el, ce dacă nu e a devărat, important este să creadă el. Și, pe cât posibil, rărește cât mai mult interacțiunile cu familia lui.

Nu știu ce fel de relație ai tu cu soțul tău dar, dacă ai începe să cultivi o stare de prietenie cu el, ar cam trebui să-i poți spune orice, inclusiv despre această situație. În timp, în orice cuplu intervine rutina, de aceea prietenia e foarte importantă, pentru că până la urmă ea e cea care durează cel mai mult. Asta implică să aveți încredere unul în celălalt, să vă puteți mărturisi aproape totul, fără frică. Un ingredient esențial în această ecuație este umorul.

Nu o lua chiar așa în tragic, gândește-te că tu nu îi datorezi nimic socrului. Poți să faci mișto de el până când se satură să se mai dea la tine. De asemenea, nu trebuie să-i povestești soțului ca și cum ar fi o tragedie, ci într-un mod în care socrul să apară într-o lumină caraghioasă, astfel încât totul să se termine într-o notă veselă.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

O analiză completă! De ce boală suferă părinții care și-au dat fetița de 3 ani pedofililor și ce urmări vor avea aceste orori asupra copilului

Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc explică detaliat, din perspectivă psiho-medicală, tendinţele unor oameni cu deviaţii psihice …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *