19/04/2024

Amal Clooney și-a etalat pentru prima oară burtica de gravidă. Soții Clooney, pe covorul roșu de la Paris | FOTO

Amal Clooney a avut prima apariție în public de când s-a aflat că este însărcinată cu gemeni. Ea a participat alături de soțul ei, actorul George Clooney, la gala premiilor Cesar de la Paris.

Amal Clooney a reușit să-și eclipseze soțul la evenimentul din capitala Franței. George Clooney, care a radia de fericire, semn că este extrem de fericit de faptul că va deveni tătic, a fost alături de soția lui gala premiilor Cesar.

 

Cei doi și-au făcut apariția pe covorul roșu, iar toate privirile s-au îndreptat către frumoasa avocată, care este însărcinată cu gemeni.

Amal a purtat o rochie Versace, cu umerii dezgoliți, care s-a mulat pe burtica ei proeminentă.

George Clooney, „entuziasmat de anii ce vor urma”

În cadrul evenimentului, George Clooney a primit un premiu Cesar onorific. În timpul discursului, actorul i-a mulțumit soției sale, spunând că este mândru că este soţul ei şi că este ”entuziasmat de anii şi, în special, de lunile care vor urma”, referindu-se la naşterea gemenilor cuplului, care vor veni pe lume cel mai probabil în luna iunie.

Totodată, George Clooney a profitat de ocazie pentru a susține un discurs cu tentă politică, în care l-a criticat pe Donald Trump.

”În calitatea noastră de cetăţeni ai lumii, va trebui să muncim şi mai mult pentru a nu permite urii să câştige”.

”Iubirea învinge ura, curajul învinge frica şi, întotdeauna, dreptatea învinge nedreptatea”, a mai spus Clooney, folosind un joc de cuvinte din limba engleză, bazat pe omonimia dintre numele preşedintelui american şi verbul ”to trump” (”a învinge” – n.r.).

George și Amal Clooney vor avea o fetiță și un băiat

George Clooney a confirmat recent că va deveni tată pentru prima oară. Potrivit unor surse apropiate ale cuplului, cei doi vor avea o fetiță și un băiat.

„Amal este însărcinată cu gemeni: o fată și un băiat”, a declarat o sursă apropiată lui Amal. „Atunci când George și Amal au aflat că vor avea gemeni, au fost foarte surprinși, dar și puțin speriați deoarece amândoi cred că un singur copil este de ajuns. Cu toate acestea, atunci când au aflat va fi un băiat și o fată, au fost foarte fericiți. Cred că au atins idealul în ceea ce privește viața de familie”, a adăugat sursa.

George Clooney şi Amal Alamuddin, o avocată britanică de origine libaneză, specializată în drepturile omului, s-au logodit pe 28 aprilie 2015. George și Amal s-au căsătorit în Italia, în urmă 2014, după aproape un an de relație.

 

 

 

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Lora și-a pus fanii pe gânduri cu ultimul mesaj. “Avem lupte de dus”

Lora și-a pus fanii pe gânduri cu ultimul mesaj postat pe contul de socializare. Artista …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *