25/04/2024

Se scumpeste benzina!! De la 1 aprilie , soferii din Romania vor scoate mai mult din buzunar pentru a alimenta

Motivul majorării de preţ, ce se va aplica, probabil, de la 1 aprilie, îl reprezintă acciza suplimentară, dar şi taxa pe stâlp, bir inventat de Guvern la sfârşitul anului trecut. “Din păcate, estimările făcute de noi cu mult timp în urmă vor deveni realitate peste doar câteva săptămâni.

Sortimentele scumpe de benzină vor trece de 7 lei pe litru, dar va creşte şi preţul motorinei. Asta va duce la scumpirea mâncării, iar acolo îl doare pe român cel mai tare”, ne-a declarat Ion Tache, preşedintele Asociaţiei Benzinarilor Particulari.

Toate birurile se regăsesc în preţ

Dacă până acum s-a tot vorbit de acciza suplimentară, de 7 eurocenţi, reprezentanţii marilor companii atenţionează că noua taxă pe stâlp va influenţa şi ea tarifele. “Acciza suplimentară ar putea avea un impact de 40 de bani pe litru în preţul final”, a spus Cătălin Dumitru, vicepreşedinte Rompetrol.

Compania va plăti 10 milioane de dolari la bugetul de stat în contul taxei pe construcţiile speciale. Reprezentantul companiei a subliniat că şi acest bir se va regăsi în preţul final de la pompă şi va fi plătit tot de şoferi, însă a evitat să spună care va fi impactul concret.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

O analiză completă! De ce boală suferă părinții care și-au dat fetița de 3 ani pedofililor și ce urmări vor avea aceste orori asupra copilului

Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc explică detaliat, din perspectivă psiho-medicală, tendinţele unor oameni cu deviaţii psihice …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *