12/06/2026

gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Angela Merkel, prima vizită în Rusia din ultimii doi ani. Cancelarul german va fi primit de Vladimir Putin

Cancelarul german Angela Merkel merge astăzi în Rusia, unde se va întâlni cu Vladimir Putin. Este prima întâlnire pe care Merkel o efectuează în Rusia din 2015, iar subiecte precum criza din Siria și conflictul din estul Ucrainei, relatează BBC News. Angela Merkel va fi primită de președintele rus la reședința acestuia de vară, aflată la malul Mării Negre, la …

Mai mult

Lora, cel mai incendiar pictorial. Se sărută cu ea însăși

Lora, cel mai incendiar pictorial. Vedeta a realizat o ședință foto de senzație pentru Touch Magazine. Lora, protagonista de pe copertă şi una dintre cele mai bune voci din România, intră într-un joc al contrastelor. Alb sau negru, Yin sau Yang, artista pune în discuţie tema echilibrului şi atrage atenţia asupra iubirii de sine. Laura, alter-ego-ul Lorei, este fata care …

Mai mult

Liga Campionilor, Final Four, semifinale: CSM București – Vardar (sâmbătă, ora 18.45, Budapesta). ”Avem fluturi în stomac”, mărturisește antrenorul Per Johansson

Liga Campionilor, Final Four, semifinale: CSM București – Vardar (sâmbătă, ora 18.45, Budapesta). ”Avem fluturi în stomac”, spune suedezul Per Johansson antrenorul campioanei en-titre a competiției. CSM București trebuie să-și apere, în weekend, la Budapesta, trofeul suprem la  handbal feminin. Turneul Final Four va avea loc la Budapesta.   La conferința de presă oficială, dinainte de plecarea spre Ungaria, Oana Manea, …

Mai mult

Un festival de lux din Bahamas, transformat într-un coșmar. Fondatorii evenimentului sunt dați în judecată pentru 100 de milioane de dolari

Fyre Festival din Bahamas trebuia să fie un eveniment de lux, mai ales că biletele au costat aproximativ 12.000 de dolari. Spectatorii au trăit clipe de neuitat, însă nu din motivele așteptate. Totul s-a transformat într-un coșmar – oamenii nu au găsit hrană, iar artiștii nici măcar nu au venit. Evenimentul a fost anulat, iar după mai multe zile de …

Mai mult

România, locul I pe națiuni la Campionatele Balcanice de Culturism și Fitness!

România, locul I pe națiuni la Campionatele Balcanice de Culturism și Fitness! Lotul național al României a ocupat locul I pe națiuni la Campionatele Balcanice de Culturism și Fitness 2017, desfășurate între 28-29 aprilie, la Bar, Muntenegru. 5 medalii de aur, 6 de argint și 4 de bronz formează palmaresul grație căruia sportivii români au obținut cea mai bună clasare …

Mai mult

S-a spart petrecerea! Cristi Borcea s-a întors după gratii

După o zi ca-n povești alături de fiul său și o noapte ca-n filme lângă Valentina Pelinel, Cristi Borcea a fost nevoit să se întoarcă astăzi după gratii.  Clipe grele în această dimineață pentru Cristi Borcea. După aproape un an în care a așteptat să simtă din nou aerul libertății și să fie pentru fiul său pentru a-l putea boteza, …

Mai mult

Ce i-a făcut Tavi Clonda soției sale la emisiune. Gabriela Cristea a rămas mască

Ce i-a făcut Tavi Clonda soției sale la emisiune. Prezentatoarea a avut parte de o surpriză din partea partenerului ei de viață. În cadrul ediției de luni, 1 mai 2017, a emisiunii „Te vreau lângă mine”, de la Kanal D, Tavi Clonda a reușit să o lase mască pe soția sa, Gabriela Cristea, care este însărcinată cu primul ei copil. …

Mai mult