26/04/2024

Violențe la Paris în timpul unui miting anti Le Pen

Câteva sute de persoane au protestat, duminică, într-un cartier de la periferia Parisului împotriva unui miting de susținere a candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen, care urmează să aibă loc în cursul zilei de luni în Paris, scrie presa franceză.

Manifestația s-a soldat cu violențe între participanți și forțele de ordine, după ce unii dintre protestatarii care purtau măști și cagule au aruncat cu petarde, iar oamenii legii au ripostat cu gaze lacrimogene.

Manifestația din cartierul parizian Aubervilliers, a fost convocată de organizațiile sindicale și politice precum Solidaires, Action antifasciste Paris-banlieue sau comunitatea persoanelor fără acte de identitate.

Mesajele afișate de aceștia erau împotriva candidatei Marine Le Pen și pro refugiați: „Nu vrem fasciști”, se putea citi pe una dintre aceste pancarte.

Manifestațiile au loc cu exact o săptămnă înainte de alegerile prezidenţiale, iar potrivit sondajelor, Marine Le Pen va ajunge în cel de-al doilea tur, dar ar urma să să piardă pe 7 mai, în faţa oricăruia dintre principalii contracandidaţi.

Post-ul Violențe la Paris în timpul unui miting anti Le Pen apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *