29/03/2024

Cel care a desfigurat-o pe femeia din Suceava, in pragul Craciunului din 2009, este liber si acum !!

“Îmi amintesc doar o durere înfiorătoare pe faţă, pe mâini şi pe piept, apoi am leşinat”, povesteşte suceveanca în vârstă de 41 de ani, care a fost arsă cu acid sulfuric de o persoană neidentificată nici până acum. Încă de la acea vreme, Elena şi soţul ei le-au dat poliţiştilor câteva piste. “În 2008, soţul meu a fost implicat într-un accident rutier, iar victima ne-a dat în judecată pentru despăgubiri. I-am oferit 5.000 de euro, dar nu a fost mulţumită şi am început să primim telefoane de ameninţare, maşina ne-a fost incendiată”, îşi aminteşte cu groază Elena.

În mod şocant, nici o persoană nu a fost până acum reţinută. Mai mult, de doi ani, dosarul a fost mutat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, din Bucureşti, iar aici bate pasul pe loc. “Sper să se facă dreptate şi vinovatul să plătească. Nici nu ştiu dacă a fost audiat cineva în dosar, pentru că nici eu nu am fost chemată”, spune Elena. În acest timp, femeia a suferit nouă operaţii din cele 30 de care ar avea nevoie. “Nu am mai avut banii necesari să merg la spital, iar medicii nu pot spune cum voi arăta sau dacă voi mai vedea vreodată”, mărturiseşte Elena îndurerată.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

O analiză completă! De ce boală suferă părinții care și-au dat fetița de 3 ani pedofililor și ce urmări vor avea aceste orori asupra copilului

Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc explică detaliat, din perspectivă psiho-medicală, tendinţele unor oameni cu deviaţii psihice …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *