19/04/2024

La ce simptome trebuie sa fim atenti pentru a depista CANCERUL de intestin gros

Orice modificare în rutina organismului nostru ar trebui să ne pună pe gânduri. Analizele periodice şi consultarea medicului, mai ales când au loc mici sângerări rectale, constipaţie, diaree, crampe abdominale, oboseală inexplicabilă, greaţă şi vomă, ne-ar putea salva de o afecţiune îngrozitoare: cancerul intestinului gros.

În România, cancerul colorectal a urcat pe locul al doilea în rândul celor mai frecvente forme de cancer, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, conform datelor oferite de Globocan pe 2012. În fiecare an sunt diagnosticaţi cu această afecţiune 10.256 de români, iar 5.675 de oameni decedează, anual, ca urmare a cancerului de intestin gros, anunţă tot Globocan. „Oamenii evită să meargă la medic pentru că le este jenă sau frică. Statistic, la nivel mondial, 93 din 100 de persoane pot fi salvate dacă sunt diagnosticate precoce, prin control periodic! Din păcate, ruşinea îi impiedică pe cei care prezintă primele simptome să apeleze la medic“, a declarat Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC).

La ce simptome să fim atenţi

Cel mai obişnuit simptom al cancerului de intestin gros sunt sângerările rectale- scaunele întunecate la culoare şi prezenţa sângelui în ele. Un alt simptom des întâlnit este orice modificare în rutina zilnică, schimbare care durează mai mult de câteva zile. Adică diaree, constipaţie, modificări în consistenţa scaunelor. Crampele, durerile abdominale, starea generală de slăbiciune, oboseala inexplicabilă, greaţa, voma, pierderea inexplicabilă în greutate – toate acestea pot indica prezenţa cancerului colorectal. Multe dintre aceste simptome pot fi cauzate de alte tulburări, nu doar de cancer colorectal, însă este de o importanţă vitală să consulţi medicul cât mai repede. Factori de risc în cazul cancerului de intestin gros Şi tinerii pot suferi de cancer colorectal, însă, aproximativ 9 din 10 persoane diagnosticate cu această boală au peste 50 de ani. Oamenii cu istoric medical de polipi sau cei care au în familie cazuri de cancer de intestin gros sau alte tipuri de cancer sunt supuşi unui risc mai mare de a dezvolta această boală. Chiar şi bolile inflamatorii intestinale transmise genetic, cum ar fi colita ulcerativă (ulceraţii la nivelul intestinului gros) sau boala lui Crohn (inflamaţia şi ulceraţia tractului digestiv cu predilecţie pentru partea terminală a intestinului subţire şi pentru intestinul gros) pot creşte riscul de cancer colorectal. Un factor de risc binecunoscut este şi fumatul, studiile demonstrând că fumătorii înveteraţi sunt înclinaţi spre dezvoltarea cancerului de intestin gros. Dieta este un alt indicator al riscului bolii, un alt studiu sugerând că o dietă bogată în carne roşie şi carne procesată creşte riscul de cancer colorectal. Cum să reduci riscurile Exerciţiile fizice, o dietă bogată în fructe, legume şi cereale integrale şi reducerea aportului de alimente procesate pot reduce riscul cancerului colorectal. Ca la orice altă boală, însă, cel mai bun mod de a reduce riscurile este să te controlezi regulat şi, mai ales atunci când există modificări în sănătatea ta. „Oricine poate reduce riscul acestei boli şi riscul de deces din această cauză prin analize medicale periodice. Cum se reduce riscul? Păi, în primul rând pentru că cea mai comună descoperire în cazul analizelor specifice este un polip precancerigen. Astfel, dacă se îndepărtează polipul, se previne cancerul“, ne sfătuieşte medicul Richard Wender, directorul de control al cancerului din cadrul Societăţii Americane de Cancer.

Eliminarea polipilor cancerigeni elimină riscul de cancer

Investigaţii recomandate

Testele care identifică polipii, dar şi cancerul sunt:

Sigmoidoscopia flexibilă este recomandată la fiecare cinci ani şi este o procedură folosită pentru a studia interiorul colonului sigmoid şi rectului.

Colonoscopia este recomandată o dată la 10 ani şi este, de fapt, examinarea colonului cu ajutorul unei camere.

Clismă cu bariu în dublu contrast (irigografia), recomandată la fiecare cinci ani care este o radiografie a colonului şi a rectului.

Tomografia computerizată (CT), colonografia sau colonoscopia virtuală este recomandată la fiecare cinci ani şi oferă imagini detaliate ale colonului şi rectului prin utilizarea unui scaner CT.

„Cancerul colorectal începe cu puţine simptome, aproape inobservabile. Este foarte important să nu aşteptăm dezvoltarea lor, ci să le investigăm imediat. Cancerul de intestin gros este în 90% din cazuri tratabil, atunci când este depistat din timp, aşa că investigaţiile de rutină, chiar înainte de apariţia simptomelor sunt recomandate“, declară şi dr. Laura Porter, consilier medical la Asociaţia de Cancerului de Colon.

La sfârşitul lunii martie – Luna Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului Intestinului Gros, în data de 30 martie, FABC şi Liga Română de Cancer vor organiza un eveniment în parcul Tineretului. În cadrul acestei acţiuni, cei interesaţi vor putea afla direct de la medici şi vedete informaţii despre pericolul pe care îl reprezintă cancerul intestinului gros, cât şi despre simptomele şi metodele de prevenţie şi diagnosticare precoce a acestei bolii.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

EXCLUSIV/ Cum arată masa de Înviere a vegetarienilor? Vedetele au reinventat meniul tradițional

Fie că au avut motive serioase să renunțe la carne, fie că au dorit să-și …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *