28/03/2024

Motivul pentru care un videoclip al Rihannei ar putea fi interzis

Philipp Paulus, un fotograf german în vârstă de 22 de ani, susţine că anumite scene din videoclip au la bază felul în care au fost realizate fotografiile din seria “Paperworld”, care îi aparţine, informează dailymail.co.uk. Una dintre fotografiile lui Paulus o înfăţisează pe o femeie îmbrăcată în rochie roşie, prinsă de un perete într-un ambalaj de plastic susţinut de benzi negre în forma literei X.

În videoclipul Rihannei, produs de casa ei de discuri, Universal Music, cântăreaţa apare într-o imagine asemănătoare.

“Este şocant că o companie ca Universal Music, care îşi bazează cifra de afaceri pe proprietatea intelectuală, copiază proprietatea intelectuală fără autorizaţie şi fără respect”, a spus Paulus, care se luptă pentru cazul său într-un tribunal din Stuttgart, Germania.

Avocatul lui Paulus, specialistul în drepturi de autor Philip Jakober, a precizat că Universal Music Group a recunoscut, cu ceva timp în urmă, că există anumite asemănări, dar nu a prezentat nicio ofertă pertinentă pentru a rezolva problema, astfel încât acest caz a ajuns în instanţă.

În 2011, Paulus a început acţiunea legală, la puţin timp după ce un alt fotograf a acuzat-o pe Rihanna că i-a furat ideea pentru videoclipul “S&M”.

Cunoscutul fotograf american David LaChapelle susţinea, în documentele depuse la Curtea Federală din Manhattan, New York, că anumite scene din videoclipul “S&M” erau “derivate direct şi asemănătoare în mod substanţial” cu opt dintre fotografiile sale.

Dacă Paulus câştigă acest caz, Universal Music s-ar putea confrunta, printre altele, cu interzicerea videoclipului nu doar pe YouTube, dar şi pe posturile de televiziune din întreaga lume.

Într-un interviu anterior, Paulus a declarat că este surprins că Rihanna nu este mai originală în munca sa.

Rihanna şi-a lansat primul album discografic în 2005, iar primul ei single devenit nr.1 a fost piesa “S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: “Umbrella”, “Take a Bow” şi “Disturbia”. Înainte de “Loud”, din 2010, cântăreaţa a lansat albumul “Rated R”, în noiembrie 2009. Cele mai recente albume ale sale sunt “Talk That Talk” (2011) şi “Unapologetic” (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 100 de milioane de exemplare pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu şase premii  Grammy.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Lora și-a pus fanii pe gânduri cu ultimul mesaj. “Avem lupte de dus”

Lora și-a pus fanii pe gânduri cu ultimul mesaj postat pe contul de socializare. Artista …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *