29/03/2024

Finala Next Star. Katia Cărbune a câștigat cel de-al optulea trofeu

Finala Next Star difuzată ieri, 6 aprilie, la Antena 1 a fost lider de audiență la nivelul întregului public din mediul urban. Katia Cărbune a câștigat cel de-al optulea trofeu

Finala Next Star de pe 6 aprilie a adus multe surprize. Katia Cărbune (11 ani, din Cluj-Napoca) este câștigătoarea celui de-al optulea sezon și a trofeului în valoare de 20.000 de euro. Fetița, al cărei mentor în concurs a fost CRBL, i-a uimit pe jurați cu o compoziție proprie pe care a interpretat-o ca o adevărată artistă. Trofeul i-a fost înmânat de doi artiști de primă mărime ai scenei românești, Stela Popescu și Alexandru Arșinel.

Finala Next Star. Katia Cărbune a câștigat cel de-al optulea trofeu

Finala Next Star a pregătit un show spectaculos. Katia Cărbune a câștigat 20.000 de euro

“Nu am cuvinte să descriu ce am simțit în momentul în care Dan Negru a anunțat că eu sunt câștigătoarea. Nu-mi dădeam seama ce se întâmplă. Am fost extraordinar de fericită! Îmi doream foarte mult să câștig, dar nu mă așteptam, pentru că toți ceilalți concurenți au fost foarte talentați”, spune aceasta.

Katia își dorește să pună deoparte cei 20.000 de euro câștigați la “Next Star”. “Vreau să păstrez acești bani pentru perioada când voi deveni actriță. Pentru că visul meu este să fiu actriță în propriul musical, la Londra”, mai spune ea.

 

 

Post-ul Finala Next Star. Katia Cărbune a câștigat cel de-al optulea trofeu apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Vinovații de la revolutia din 89′

Vinovații de la revolutia din 89’… Pana si noi stim care sunt vinovații, insa dc. …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *