01/04/2026

Uncategorized

Surorile Gabor s-au reîntâlnit. Cum s-au filmat cele două alături de Irinuca, în drum spre Bacău

Surorile Gabor s-au reîntâlnit. Cele două s-au filmat în mașină, în drum spre Bacău. Irinuca le-a fost alături, iar acestea vor petrece Paștele împreună cu tatăl lor. Surorile Gabor au o relație specială. Deși sunt departe una de alta, cele două fac tot posibilul ca sărbătorile să le petreacă împreună. Moni a ajuns în România zilele trecute și a așteptat …

Mai mult

Izvorul cu leac din ținutul copilăriei lui Arsenie Boca a vindecat zeci de oameni

Un izvor dintr-o pădure de lângă satele Ciungani și Prăvăleni, județul Hunedoara, poartă numele de Izvorul cu leac, acesta fiind peste deal de locul fostei vetre părintești a lui Arsenie Boca. Izvorul cu leac impresionează călătorii prin priveliștea neobișnuită, deoarece aici există, în jgheabul apei, kilograme de monede ce strălucesc sub razele soarelui, în timp ce altele, dar și bancnote, …

Mai mult

Fiica lui Marius Țeicu, din nou pe mâna medicilor. Patricia trebuie să facă o nouă operație

Fiica lui Marius Țeicu, din nou pe mâna medicilor. Se pare că Patricia trebuie să facă o nouă operație la stomac. Din fericire nu este ceva grav, însă este necesară, pentru ca lucrurile să nu se complice. Fiica lui Marius Țeicu, din nou pe mâna medicilor, după ce în urmă cu doar câteva săptămâni a avut prima apariție tv, după …

Mai mult

După succesul clar cu CS Ceptura, la care a fost prezent și Hamza Younes, petroliștii l-au săbătorit pe Mircea Dridea la restaurantul Pomul Verde | VIDEO

După succesul clar cu CS Ceptura, la care a fost prezent și Hamza Younes, petroliștii l-au săbătorit pe Mircea Dridea la restaurantul Pomul Verde. Petrolul 52 Ploiești a învins pe CS Ceptura, 7-0, în runda a 22-a a Ligii A Prahova, într-un meci disputat vineri seară, pe arena Ilie Oană. ”Lupii” s-au desprins la 7 puncte de CS Blejoi în …

Mai mult

Formula 1 – Marele Premiu al statului Bahrain – Sakhir 2017 (duminică, ora 18.00). Vettel a câștigat primele două sesiune de antrenamente

Formula 1 – Marele Premiu al statului Bahrain – Sakhir 2017. Sebastian Vettel a câștigat și a doua sesiune de antrenamente. Cursa e programată duminică, la ora 18.00. Sebastian Vettel a câștigat și a doua sesiune de antrenamente libere. Germanul a stabilit cel mai bun timp al zilei, 1m31.310s, monopostul SF70H fiind incălțat cu pneurile cele mai moi aduse aici …

Mai mult

”Frumușelul” Robert Cristea se bate pe 23 aprilie pentru centura națională a profesioniștilor la semimijlocie: ”Lupt pentru copiii mei!” | FOTO&VIDEO

”Frumușelul” Robert Cristea se bate pe 23 aprilie, în gala ”Titanii ringului”, pentru centura națională a profesioniștilor la semimijlocie. Adversarul este gălățeanul Adrian Sandu. Lupta pugilistului de 35 de ani, preşedinte la Asociaţia White Collar Boxing, e main-eventul galei de pe 23 aprilie (ora 19:00, sala Rapid). Supranumit ”Frumuselul”, semimijlociul (71 kg) boxează de peste două decenii: a început la amatori, în …

Mai mult

Show-ul Românii au talent a fost întrerupt de o spectatoare. Femeia a avut ceva de împărțit cu Andra

Show-ul Românii au talent a fost întrerupt de o spectatoare. La un moment dat, o spectatoare s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat către Andra, cu un buchet de flori în mână. Femeia credea că va asista la un concert al juratei și a fost dezamăgită să vadă că este doar un show de talente. Forțele de ordine din …

Mai mult